Unui bebeluș nu i se alocă un loc, ci ar trebui să călătorească în poala părintelui.
Pentru mai mult confort in timpul călătoriei, se recomandă să se aducă la bord un scaun auto. Acest lucru se poate face achiziționând un loc suplimentar la tariful obișnuit. Dacă se rezervă un loc suplimentar, nu se aplică taxa pentru bebeluș. Vă rugăm să rețineți că în acest caz nu se permit bagaje suplimentare pentru bebeluși.
Cerințe de siguranță pentru scaunul auto:
- La bord sunt permise doar scaunele auto orientate cu spatele la sensul de mers pentru copii.
- Scaunele auto trebuie sa fie echipate cu un sistem de blocare pentru a le fixa in siguranță folosind centura de siguranță a pasagerului.
- Centura de siguranță suplimentară furnizată de Wizz Air trebuie utilizată în timpul decolării, al aterizării și ori de câte ori se aprinde indicatorul pentru centura de siguranță. Această centură de siguranță suplimentară va fi furnizată de Wizz Air în momentul îmbarcării și trebuie înapoiată la aterizare.
- Scaunele auto pentru bebeluși trebuie așezate pe un scaun la fereastră. Locul de lângă scaunul auto pentru bebeluși trebuie sa fie ocupat de către părinte sau de către adultul însoțitor (o persoană capabilă fizic, cu vârsta de cel puțin 16 ani).
- Scaunele auto pentru bebeluși nu pot fi așezate pe rândurile de la ieșirile de urgență și nici pe rândurile imediat în fața sau în spatele rândurilor de la ieșirile de urgență.
Instrucțiuni pentru rezervare
Dacă încă nu aveți rezervare:
- Creați o rezervare pentru dvs. și bebelușul dvs. cu tariful obișnuit pentru ambii pasageri (pentru ambii trebuie să alegeți „adult” la tipul de pasager).
- Pentru copilul dvs., introduceți „INFANT” la prenume și introduceți numele pasagerului la numele de familie.
- Contactați agenții noștri de Chat live pentru a modifica tipul pasagerului și a adăuga data nașterii bebelușului. Acest pas este necesar pentru check-in ulterior.
Dacă aveți deja o rezervare și doriți să adăugați un loc suplimentar:
- Efectuați o nouă rezervare cu tariful obișnuit (alegeți „adult” la tipul de pasager) și introduceți „INFANT” la prenume și numele pasagerului la numele de familie.
- Contactați agenți noștri de Chat live pentru a fuziona rezervările.
- Vă rugăm să rețineți că un adult poate însoți un singur bebeluș.
Check-in și locuri împreună
În timpul procesului de check-in, adultului și copilului li se vor aloca automat locuri unul lângă celălalt. Vă rugăm să rețineți că este posibil să nu fie așezată împreună întreaga familie, deoarece copilul va fi așezat lângă unul dintre adulți.
Pentru a asigura locuri împreună pentru întreaga familie, vă recomandăm să selectați locurile în timpul procesului de rezervare sau la check-in. Locurile achiziționate le permit pasagerilor și să facă check-in cu până la 30 de zile înainte de zbor. Pentru mai multe informații, consultați secțiunea Politica privind locurile. Dacă locurile nu sunt alocate automat, contactați agenții noștri de Chat live pentru asistență.