Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă semnarea unui acord cu CDB Leasing (divizia de leasing a China Development Bank) pentru finanțarea a șase aeronave A321ceo, inclusiv primele două aeronave A321 care vor fi recepționate anul acesta.
Datele acordului nu au fost făcute publice.
”Am dezvoltat o colaborare solidă cu CDB Leasing pe măsură ce aceștia continuă să ne sprijine extinderea, acum cu finanțarea primelor aeronave A321”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer Wizz Air. “Când va deveni operațional pe rutele populare, A321 va reduce semnificativ costul unitar și, totodată, ne va permite să oferim în continuare tarife reduse și mai multe oportunități pasagerilor, pentru a beneficia de locuri pe zborurile dorite.”
Airbus A321 are un fuselaj mai lung decât aeronavele A320 și poate transporta 230 de pasageri pentru o capacitate crescută pe rutele populare. Wizz Air operează în prezent 63 de aeronave A320 cu 180 de locuri, dintre care șase sunt finanțate tot de CDB Leasing, fiind livrate în perioada 2014-2015.
Wizz Air va recepționa prima aeronavă A321ceo (current engine option) în noiembrie, iar cea de-a doua în decembrie. Aceste aeronave fac parte dintr-o comandă Airbus existentă. Totodată, Wizz Air a confirmat recent o nouă comandă Airbus pentru 110 aeronave A321neo care, dacă va fi aprobată de acționari, va începe să fie livrată în 2019.
CDB Leasing are sediul în Shenzhen, China.