Destinații urbane
Serbia
Aflată în Peninsula Balcanică, Serbia este o țară care are câte ceva de oferit oaspeților indiferent de anotimp, inclusiv activități în aer liber, cultură și preparate culinare delicioase!
De ce să vizitați Serbia?
Casa lui Nikola Tesla, a vampirilor și locul în care s-au născut o mulțime de împărați romani, Serbia are o istorie incredibil de vastă – capitala, Belgrad, este de fapt unul dintre cele mai vechi orașe din Europa. Serbia găzduiește o mulțime de parcuri naționale, cum ar fi Djerdap, stațiuni balneare, inclusiv Vrnjačka Banja, și situri istorice antice, cum ar fi Viminacium.
Situri importante din Serbia
Printre obiectivele naturale care ies în evidență se numără Kopaonik, o stațiune de schi de top, și parcurile în stil baroc și lacurile uluitoare din Palić. Vršac este renumit pentru numeroase sale podgorii ce merită vizitate de pasionații de vinuri. Vizitați această țară vara, iar ambarcațiunile de pe Dunăre vor fi un obiectiv demn de admirat.
Viața de noapte din Serbia
Deși în general nu este asociată cu acest aspect, Serbia are o viață de noapte înfloritoare, iar localnicii preferă să muncească din greu și să se distreze apoi pe cinste. Belgrad este un fel de capitală a petrecerilor, faimoasă pentru petrecerile care durează cât este noaptea de lungă. Pe malul fluviului, puteți găsi cluburi de top, adesea pline șapte zile din șapte și inaccesibile fără o rezervare făcută în prealabil.
Găsiți cele mai bune zboruri
Restricții de călătorie
Pentru a vedea restricțiile de călătorie actuale legate de COVID, consultați Harta Wizz Air pentru planificarea călătoriei.