Wizz Air anunţă numirea lui Owain Jones în funcţia de Chief Corporate Officer, începând cu 1 iunie. Acesta va avea biroul la Geneva şi va raporta CEO-ului.
Owain şi-a început cariera la Nicholson Graham & Jones, iar ulterior s-a alăturat Wilde Sapte, ca avocat, specializându-se în domeniul aviaţiei, unde a devenit în cele din urmă partener în cadrul firmei succesoare, Denton Wilde Sapte. După o pauză din domeniul dreptului, în care s-a calificat ca pilot comercial, Owain s-a alăturat companiei Wizz Air în septembrie 2010, în calitate de Avocat General şi Secretar al Consiliului de Administraţie.
În noul său rol, Owain va fi responsabil de activităţile juridice ale grupului, precum şi de resurse umane, comunicare şi relaţii publice şi infrastructura grupului.
Noua poziţie de Chief Corporate Officer va spori capacitatea de senior management în cadrul companiei, contribuind astfel la derularea planurilor de business Wizz Air.
Owain (foto) a declarat: "Am lucrat pentru prima dată cu Wizz Air în primii ani de funcţionare şi sunt foarte entuziasmat că am fost numit acum, la aniversarea a 10 ani de activitate, să conduc activităţile corporate ale companiei. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu departamentul de resurse umane şi cu cel de Corporate Communications şi să mă implic în aceste domenii interesante, solicitante şi dinamice ale Wizz Air.”