Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low fare – low cost din România şi din Europa Centrală şi de Est a transportat anul trecut 9,6 milioane de pasageri, în creştere cu 23% faţă de 2009. Gradul mediu de încărcare al aeronavelor Wizz Air s-a menţinut la 84%.
Din şi spre România, Wizz Air a transportat 2,1 milioane de pasageri în 2010, cu 33% mai mult decât în anul precedent. În prezent, reţeaua de destinaţii Wizz Air din România este compusă din 42 de rute permanente şi o destinaţie sezonieră. În 2011, compania a anunţat deja inaugurarea unor rute noi: Bucureşti – Bari, Bucureşti – Alicante, Bucureşti – Eindhoven şi Cluj – Larnaca.
Wizz Air are 300 de angajaţi în România, în timp ce forţa de muncă indirect atrasă din industria serviciilor şi a infrastructurii se ridică la 2.100 de persoane
“Aceste rezultate demonstrază încă o dată soliditatea modelului nostru de business ultra low cost. Am continuat să ne consolidăm poziţia de lideri de piaţă în Europa Centrală şi de Est cu o creştere semnificativă chiar şi în aceste circumstanţe care pun la încercare eficienţa companiilor. Aştept cu entuziasm dezvoltarea reţelei de destinaţii şi promovarea tarifelor scăzute pe pieţele deja existente dar şi să explorăm noi zone în 2011, precum Serbia şi Lituania, ceea ce va permite unui număr cât mai mare de pasageri să beneficize de cele mai mici preţuri” – a declarat Jozsef Varadi, Chief Executive Officer Wizz Air.