Cookie-urile pe site-ul de internet Wizz Air

Noi utilizăm cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe website-ul nostru. Dacă continuați să navigați pe website-ul Wizz Air fără să vă modificați setările pentru cookie-uri, vom presupune că vă dați consimțământul să primiți toate cookie-urile de pe website-ul Wizz Air. Puteți să vă modificați oricând setările pentru cookie-uri. Puteți găsi mai multe informații în acest sens în Politica noastră privind Cookie-urile.

Wizz Air

Wizz AirWizz

myWizz
myWizz
Check in
ADĂUGARE BAGAJ
Găsiți rezervarea

Introduceţi numele de utilizator (adresa de e-mail). Noua parolă vă va fi trimisă la adresa de e-mail cu care sunteţi înregistrat.


Înregistraţi-vă

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE („Politica”)

1. Elemente de bază

Wizz Air Hungary Kft. („Wizz Air” sau „noi”) (sediu social: 1185 Budapesta, BUD Nemzetközi Repülőtér (Aeroportul Internațional BUD) Building 221; număr de înregistrare: 01-09-964332) acordă o atenție deosebită protecției datelor. Procesarea datelor de Wizz Air se face în conformitate cu reglementările maghiare privind protecția datelor și cu această Politică. Wizz Air este operator de date înregistrat în registrul Autorității Naționale pentru Protecția Datelor și Libertatea Informațiilor din Ungaria (numărul de înregistrare asociat cu procesarea datelor pasagerilor este 01001, numărul de înregistrare asociat cu marketingul direct este NAIH-83118/2015, iar numărul de înregistrare asociat cu dezvoltarea bazei de date este NAIH-83120/2015).


2. Informațiile pe care le solicităm și modul de utilizare a datelor dumneavoastră


2.1 Datele personale

Această Politică se aplică tuturor datelor personale pe care ni le furnizați sau pe care noi le colectăm și le procesăm ca rezultat al relației dumneavoastră cu Wizz Air. În cadrul acestei Politici, „datele personale” se referă la orice informații asociate cu dumneavoastră, cu ajutorul cărora sunteți sau puteți fi identificat, direct sau indirect (în special, numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail, numărul cardului de credit sau al cardului bancar, informațiile despre necesitățile de asistență specială) și orice referință despre dumneavoastră extrasă din aceste informații.

2.2 Colectarea datelor dumneavoastră personale

De fiecare dată când utilizați serviciile noastre sau serviciile oferite de părți terțe pe site-ul nostru web (de exemplu, începeți o rezervare pentru un zbor sau un serviciu de transport aerian sau orice altă activitate asociată, cum ar fi facturarea, contabilitatea, conformitatea cu regulile de securitate, controlul vamal), colectăm date personale despre dumneavoastră, fie furnizate direct nouă (sau agentului nostru) de către dumneavoastră, fie colectate de noi atunci când ne-ați utilizat serviciile sau când ați rezervat servicii terță parte pe site-ul nostru web. Cu toate acestea, compania Wizz Air nu este responsabilă pentru utilizarea datelor dumneavoastră de către terțe părți în scopuri proprii, acolo unde astfel de utilizare este permisă. În astfel de cazuri, consultați politica de confidențialitate a terțelor părți pentru a obține informații suplimentare. Puteți găsi mai multe informații despre transferurile de date către părți terțe în secțiunea 3 de mai jos.

2.3 Informații pe care le colectăm și pe care le procesăm:

- informațiile despre dumneavoastră,
- informațiile despre serviciile pe care le-ați achiziționat (furnizate direct de noi sau de agentul nostru),
- detaliile călătoriei dumneavoastră (de exemplu, detaliile rezervării și serviciile suplimentare pe care vi le-am furnizat),
- detaliile utilizării de către dumneavoastră a site-ului nostru web, a centrelor telefonice sau a aplicațiilor mobile și
- informațiile despre comunicarea dumneavoastră cu noi și cu personalul nostru.

Prin faptul că ne furnizați datele dumneavoastră personale, sunteți de acord și vă dați consimțământul în mod explicit ca Wizz Air să vă proceseze datele personale în conformitate cu această Politică și cu reglementările și legile relevante, inclusiv utilizarea datelor de către angajații Wizz Air și transmiterea datelor personale pe teritoriul sau în afara Ungariei, după cum se specifică în acest document.

În ceea ce privește datele dumneavoastră incluse în lista de pasageri, procesarea datelor efectuată de Wizz Air se bazează pe Decretul guvernamental 25/1999 (II. 12.) privind Transportul aerian al pasagerilor, procesarea altor date de către Wizz Air se bazează pe consimțământul dumneavoastră voluntar conform Secțiunii 5 a Legii CXII din 2011 privind Libertatea informațiilor și autodeterminarea informațională („Legea privind libertatea informațiilor”).

În anumite cazuri, trebuie să procesăm, de asemenea, informațiile dumneavoastră sensibile (după cum sunt definite în Secțiunea 3.3 din Legea privind libertatea informațiilor) atunci când solicitați asistență specială de la noi și/sau de la un angajat al aeroportului (cum ar fi furnizarea de oxigen) sau atunci când ne oferiți informații despre adecvarea dumneavoastră pentru zbor (de exemplu, dacă sunteți însărcinată).

Prin faptul că ne furnizați datele dumneavoastră personale, care sunt sau pot fi considerate „date personale sensibile”, sunteți de acord în mod explicit cu faptul că putem colecta, utiliza, partaja cu părți terțe datele (precum aeroportul de plecare sau de destinație sau companiile care oferă servicii la sol în aceste aeroporturi sau datele obținute prin centrul nostru telefonic) și transfera aceste date personale în afara Zonei Economice Europene, după cum este descris în această Politică. Acest lucru este necesar pentru a ne asigura că vă satisfacem solicitările de asistență specială sau din motive de securitate (adecvarea dumneavoastră pentru zbor).

Dacă vă retrageți consimțământul sau nu furnizați anumite date, acest lucru ne poate împiedica să vă oferim în totalitate sau parțial serviciile solicitate. Rețineți că, în aceste cazuri, nu veți putea anula sau obține rambursări pentru nicio plată efectuată.

2.4 Utilizarea datelor dumneavoastră personale

Scopurile în care vă utilizăm datele personale sunt:

a.) pentru a vă oferi serviciile pe care le-ați achiziționat de la noi sau pentru a facilita achiziționarea de servicii sau produse terță parte de pe site-ul nostru web, prin aplicația noastră sau prin intermediul centrului nostru telefonic (datele utilizate în acest scop includ toate datele colectate în timpul procesului de rezervare, cum ar fi numele pasagerilor, naționalitatea, sexul, numărul de telefon, adresa de e-mail, detaliile cardului bancar sau ale cardului de credit, informațiile privind asistența specială, detaliile zborului, numărul de confirmare, data nașterii, locul nașterii, detaliile privind documentele de călătorie și numărul Contului Wizz);

b.) pentru a furniza oferte și servicii personalizate pentru cerințele dumneavoastră (în acest scop, utilizăm date personale cum ar fi numele și detaliile de contact);

c.) pentru a lua legătura cu dumneavoastră (de exemplu, pentru a vă trimite mementouri sau notificări cu privire la modificarea zborurilor) (în acest scop, utilizăm date personale cum ar fi numele și detaliile de contact);

d.) pentru alte scopuri administrative (inclusiv, dar fără limitare, pentru contabilitate și facturare, auditare, verificarea cardurilor de credit sau a altor carduri de plată, verificare antifraudă – inclusiv pentru verificări la agențiile de credit și pentru verificări de validare a cardurilor de plată, controlul imigrărilor și controlul vamal, în scopuri de securitate, sănătate, în scopuri administrative și juridice și pentru testarea, întreținerea și dezvoltarea sistemelor) (putem utiliza oricare dintre aceste date pe care le colectăm de la dumneavoastră, după cum este cazul).

3. Dezvăluirea datelor dumneavoastră personale unor părți terțe

3.1 Datele dumneavoastră personale pot fi partajate în cadrul Wizz Air Group. Pentru mai multe informații despre Wizz Air Group, faceți clic aici. În plus, este posibil să fie necesar să dezvăluim informațiile dumneavoastră personale altor părți pentru a vă putea oferi în mod optim serviciile, produsele și informațiile pe care le solicitați.

3.2. De asemenea, putem dezvălui datele dumneavoastră personale unor părți terțe în scopurile descrise în această Politică:

- agenților de turism și altor părți terțe prin intermediul cărora rezervați călătorii sau alte servicii;
- furnizorilor de servicii terță parte de la care ați achiziționat servicii (cum ar fi asigurările, serviciile de transfer) utilizând site-ul nostru web, aplicația noastră sau centrul nostru telefonic;
- partenerilor noștri în ale căror programe de loialitate v-ați înscris;
- companiilor sau aeroporturilor care oferă la sol serviciile pe care le-ați solicitat;
- companiilor de carduri de credit, furnizorilor de servicii de plată, pentru a procesa plățile inițiate de dumneavoastră pe site-ul nostru web, în aplicația noastră sau prin centrul nostru telefonic;
- părților terțe care desfășoară sondaje pentru clienți în numele nostru;
- altor furnizori de servicii terță parte angajați de noi pentru procesarea datelor, printre altele;
- părților terțe, cum ar fi firmele de avocatură sau tribunalele, pentru impunerea sau punerea în aplicare a contractelor cu dumneavoastră;
- autorităților guvernamentale sau autorităților de aplicare a legii, cum ar fi poliția și autoritățile de reglementare, la solicitarea acestora și numai în măsura în care este necesar conform legilor în vigoare, pentru protecția drepturilor noastre sau pentru siguranța clienților, angajaților și bunurilor noastre.

3.3. Agenții de turism și alte părți terțe. Atunci când achiziționați orice serviciu de la agenția noastră de bilete dintr-un aeroport, vă oferiți consimțământul în mod explicit pentru procesarea datelor dumneavoastră personale de către agenția de bilete, în conformitate cu această Politică. Faceți clic aici pentru a vedea ce entitate juridică vă va procesa datele personale.

3.4. Furnizorii de servicii terță parte. Atunci când achiziționați serviciile unui furnizor terță parte de pe site-ul nostru web, din aplicația noastră sau prin centrul nostru telefonic, vă transferăm datele personale pentru a facilita achiziția.

Procesarea datelor de către aceste părți terțe poate fi efectuată, de asemenea, conform propriei lor politici de confidențialitate. Examinați politicile de confidențialitate direct pe site-urile web ale părților terțe pentru a afla mai multe informații despre practicile acestora privind procesarea datelor. În anumite cazuri, pentru a obține serviciile relevante, vor trebui acceptați atât termenii și condițiile și politicile noastre de confidențialitate, cât și cei ale părților terțe.

În plus, primim informații despre dumneavoastră și de la părți terțe, de exemplu, atunci când vă înscrieți într-un program de loialitate.

Pentru mai multe informații despre transferurile de date de la/către părți terțe, faceți clic aici.

3.5. Centrul telefonic. Pentru serviciile oferite prin intermediul centrelor noastre telefonice, angajăm furnizori terță parte. Puteți găsi mai multe informații despre acești furnizori aici. Centrul telefonic vă procesează datele personale în conformitate cu această Politică. Apelul dumneavoastră este înregistrat și poate fi asociat cu alte date privind rezervarea, pentru asigurarea calității și pentru gestionarea posibilelor reclamații viitoare. Reclamațiile trimise electronic, prin poștă sau prin e-mail, sunt arhivate și pot fi asociate cu alte date privind rezervarea, pentru asigurarea calității și pentru gestionarea posibilelor reclamații viitoare.

3.6. Poliția de frontieră și autoritățile de imigrare. În anumite țări, compania Wizz Air este obligată prin lege să ofere autorităților de frontieră acces la informațiile despre rezervarea și călătoria dumneavoastră. În consecință, orice informație pe care o deținem despre dumneavoastră și despre detaliile călătoriei dumneavoastră poate fi divulgată autorităților vamale și de imigrări din țara de plecare sau de destinație.

În plus, legile din mai multe țări solicită companiei Wizz Air să colecteze informații privind pașaportul și informații asociate pentru toți pasagerii înainte de călătoria din sau către țările respective. Atunci când este necesar, compania Wizz Air va furniza aceste informații autorităților vamale sau de imigrări.

4. Securitatea

4.1 Luăm măsuri tehnice și organizaționale corespunzătoare pentru a asigura protecția datelor dumneavoastră personale împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, accesului sau divulgării neautorizate, în special în cazul în care procesarea implică transmiterea datelor printr-o rețea, și împotriva altor forme ilegale de procesare. Acordăm o atenție specială transmiterii în siguranță a datelor personale și financiare. Aceste date sunt transmise de la computerul dumneavoastră la serverul alocat rezervărilor Wizz Air prin canale criptate cu ajutorul tehnologiei de vârf Secure Socket Layer (SSL).

4.2 Dacă transmitem informațiile către o țară din afara Uniunii Europene în conformitate cu această Politică, nu putem garanta că informațiile vor fi protejate în conformitate cu legislația și reglementările Uniunii Europene privind protecția datelor.

Prin continuarea utilizării serviciilor noastre și prin furnizarea de date personale, vă oferiți consimțământul în mod expres pentru astfel de transferuri, pentru stocarea și procesarea datelor dumneavoastră personale în afara țării în care vă aflați și în afara Zonei Economice Europene, inclusiv în țările în care, conform legilor locale, puteți avea mai puține drepturi legale.

5. Utilizarea datelor dumneavoastră personale în scopuri de marketing sau în alte scopuri

5.1 În timpul utilizării site-ului nostru web, modulele cookie sunt stocate de browser pe dispozitivul dumneavoastră. Pentru a citi mai multe despre modulele cookie utilizate de Wizz Air, faceți clic aici. Dorim să ne asigurăm că site-ul nostru web oferă vizitatorilor ceea ce caută și că aceștia beneficiază de cele mai relevante mesaje de marketing. Pentru a atinge acest obiectiv, vă putem utiliza datele pentru analiză, pentru îmbunătățirea calității, pentru dezvoltarea serviciilor, pentru îmbunătățirea funcționării site-ului web, pentru a măsura succesul campaniilor noastre de publicitate sau pentru a personaliza serviciile pentru necesitățile dumneavoastră. În aceste scopuri, este posibil să transferăm informații care nu vă identifică personal, cum ar fi, dar fără limitare, informații demografice anonime sau comportamentul online al clienților către partenerii noștri contractuali (de exemplu, furnizori de servicii terță parte care sunt enumerați în Secțiunea 3. sau bănci emitente de carduri de debit/credit cu sigla WIZZ, care oferă avantaje speciale). Păstrăm informațiile trimise site-ului nostru web de browserul și dispozitivul dumneavoastră în timpul procesului de rezervare. Aceste informații nu vor fi dezvăluite terțelor părți decât în formă agregată, care nu identifică individual persoanele.

5.2 Este posibil să primiți oferte speciale din partea noastră în cazul în care ați solicitat astfel de comunicări prin abonarea la buletinul nostru informativ, dacă ne-ați furnizat detaliile dumneavoastră când v-ați înscris într-un concurs sau v-ați înregistrat pentru promoții sau în cazul în care deveniți membru Wizz Discount Club. Prin abonarea la buletine informative, înscrierea ca membru Wizz Discount Club sau furnizarea datelor dumneavoastră conform celor descrise mai sus, vă oferiți consimțământul în mod expres – fiind la curent cu informațiile corespunzătoare despre procesarea datelor – să primiți comunicări directe în scopuri de marketing, inclusiv marketing direct sau oferte speciale ale companiei Wizz Air sau ale partenerilor noștri contractuali (de exemplu, bănci emitente de carduri de debit/credit cu sigla WIZZ, care oferă avantaje speciale). Pentru a vă putea trimite aceste comunicări directe de marketing/oferte speciale, vom procesa următoarele date personale: numele și adresa de e-mail sau numărul de telefon.

5.3 Consimțământul este voluntar. Puteți să vă dezabonați oricând, în mod gratuit și fără să vă justificați, făcând clic aici, accesând linkul din fiecare buletin informativ, modificând preferințele din profilul dumneavoastră Wizz sau trimițând o scrisoare la adresa 1185 Budapesta, BUD Nemzetközi Repülőtér (Aeroportul Internațional BUD) Building 221.

6. Diverse

6.1 Dacă vă înregistrați pe site-ul nostru web, vom presupune că sunteți de acord să procesăm datele dumneavoastră personale pe care le-ați furnizat în timpul procesului de înregistrare și nu va mai trebui să furnizați din nou aceste informații când faceți o altă rezervare.

6.2 Atunci când faceți o rezervare, veți primi un cod de confirmare. Acesta va apărea în e-mailul de confirmare pe care îl primiți după rezervare. Vă recomandăm să păstrați acest cod de confirmare confidențial în permanență. Dezvăluirea acestui cod de confirmare altor persoane le va permite să acceseze detaliile rezervării și ale itinerariului dumneavoastră prin intermediul sistemului nostru.

6.3 Datele dumneavoastră personale și contractele încheiate de către dumneavoastră între dumneavoastră și Wizz Air sunt păstrate în sistemul nostru de rezervări. Dacă doriți să obțineți informații despre înregistrarea pasagerilor sau despre orice alte date păstrate de Wizz Air, despre procesarea datelor și despre entitățile (dacă există) care procesează aceste date sau dacă doriți să solicitați ca datele dumneavoastră să fie modificate sau șterse, contactați-ne și alegeți categoria „Întrebări/solicitări generale privind Politica de confidențialitate” de la acest link.

6.4 În ceea ce privește procesarea datelor care intră sub incidența Legii privind libertatea informațiilor, aveți următoarele drepturi și posibilități de despăgubire:

Aveți dreptul să solicitați informații despre procesarea datelor și să solicitați corectarea, ștergerea sau blocarea datelor personale. Dacă legea în vigoare permite acest lucru, puteți, de asemenea, să vă opuneți procesării datelor. În cazul puțin probabil în care s-au încălcat drepturile privind protecția datelor personale, puteți apela la Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor și Libertatea Informațiilor din Ungaria (Nemzeti Adatvédelmi és Információszabadság Hatóság, 1125 Budapest, Szilágyi Erzsébet fasor 22/C.; telefon: +36-1+391-1400; fax: +36-1-391-1410; e-mail: ugyfelszolgalat@naih.hu) sau la instanțele competente. Drepturile dumneavoastră detaliate și posibilitățile de despăgubire sunt prezentate în subcapitolele 13-17 și în subcapitolul 30 din Legea privind libertatea informațiilor.

6.5 În cazul în care modificăm această Politică de confidențialitate, vom publica versiunea actualizată pe site-ul nostru web, wizzair.com.

6.6 Procesăm datele dumneavoastră personale doar pe perioada de timp necesară pentru a putea atinge scopurile menționate mai sus sau pentru perioada limitată prevăzută de legislația în vigoare.

6.7 Site-ul web wizzair.com oferă linkuri către alte site-uri web pentru confortul dumneavoastră și pentru informare. Rețineți că aceste site-uri web pot fi deținute și administrate de alte companii și organizații și pot avea politici de securitate și confidențialitate diferite. Wizz Air nu controlează și nu își asumă nicio responsabilitate pentru nicio informație, niciun material, produs sau serviciu conținut sau accesibil pe aceste site-uri web.

6.8 Această Politică de confidențialitate intră în vigoare pe 31 august 2015.